„Băncile dau dovadă de obrăznicia celor care au dezechilibrat bugetul şi acum dau lecţii”


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la postul public de televiziune că nu îi place modul în care băncile „se derobează de la orice răspundere pentru situaţia în care au adus România” , iar acum dau „lecţii”, adăugând că acestea afişează „un tip de obrăznicie”. „Poziţia d-lui Preşedinte ne face să resimţim o anume frustrare”, i-a răspuns preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels.
Şeful statului a declarat, la postul public de televiziune, că România a înregistrat, în perioada 2007-2008, o creştere economică „bolnavă”, care a fost stimulată şi de bănci.
„Economia se poate relansa, dar până nu se stabilesc echilibrele macroeconomice, nu e o relansare sănătoasă. Noi am avut o creştere bolnavă în 2007-2008, stimulată şi de băncile care acum ţipă şi ne dau lecţii. Eu n-o să apăr băncile, nici mie nu-mi place modul cum se derobează de orice răspundere pentru situaţia în care au adus România. Ei dădeau cu buletinul credite, ei erau avertizaţi de guvernator şi acum dau lecţii la televizor, ceea ce e tipul de obrăznicie al celor care au dezechilibrat bugetul României şi acum dau lecţii”, a afirmat Traian Băsescu.
Preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, a precizat că declaraţiile lui Traian Basescu legate de „obraznicia” băncilor le resimte într-un mod „frustrant”, scrie hotnews.ro. „Deficitul fiscal e o problemă de venituri şi de cheltuieli a Guvernului şi nu are nimic de-a face cu băncile. Erste a finanţat acest deficit mai mult decât anul trecut, aşa încât poziţia d-lui Preşedinte ne face să resimţim o anume frustrare”, a mai spus şeful BCR.
“Situaţia economică din România este una dintre cele mai dificile dintre ţările în care Erste Bank operează. Vedem un viitor destul de complicat pe segmentul IMM-urilor, însă e drept că nu toate companiile mici şi mijlocii sunt în aceeaşi situaţie. Suntem preocupaţi de calitatea creditelor, care nu are cum să crească într-o perioadă în care formele sunt tot mai stresate financiar. Vedem cum zi de zi situaţia tot mai multor companii se deteriorează şi asta nu e o veste bună pentru niciun bancher”, a mai declarat presedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels.

Related posts

Leave a Comment