Crucea Roşie Cluj- exemplu de civilizaţie şi responsabilitate


Crucea Roşie împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca a iniţiat şi anul acesta o campanie umanitară cu scopul de a strânge lucruri utile pentru sinistraţi. Astfel peste 1500 de clujeni au răspuns pozitiv apelului umanitar şi au adus la containerele special amenajate alimente, mobilier şi aparatură electrocasnică.Clujenii nu uită să fie solidari cu semenii lor nici chiar în vreme de criză. Aceştia şi-au demonstrat generozitatea şi bunăvoinţa chiar de la începutul campaniei umanitare iniţiată pe 5 iulie. „Deocamdată am reuşit prin containerele montate în magazine să adunăm o cantitate de 2000 de kilograme de alimente, mult mobilier şi aparatură electrocasnică. Îmbrăcăminte au strâns cei de la Primărie, iar materiale de construcţii sunt mai puţine. În contul Crucii Roşii prin donaţii ale persoanelor fizice s-au strâns 3300 de lei , de la o firmă am primit o donaţie de 4300 de lei, iar de la Terapia medicamente de 700.000 de lei, medicamente care s-au distribuit pe toate judeţele afectate din Moldova ”, a declarat pentru Clujtoday directorul filialei Crucea Roşie Cluj, Simona Bratu.
Ajutor pentru sinistraţii din România a venit şi din partea Direcţiei Agricole, care a reuşit să strângă 12 de tone de alimente, în special făină, care vor fi donate Crucii Roşii în sensul distribuirii acesora. De asemenea, angajaţii Direcţiei de Comunicaţii au contribuit cu 240 de tichete de masă şi cu suma de 1100 de lei.
Transportul cu donaţiile adunate va porni săptămâna viitoare spre Dorohoi dar şi spre alte localităţi afectate şi din judeţul Botoşani şi Suceava, unde donatorii au fost mai puţini sau deloc, în cadrul zilei de vineri. Clujenii sunt invitaţi să participe la această acţiune, la felul cum se încarcă acele camioane, cum se pregăteşte un transport umanitar pentru că „asta ar trebui să vadă mulţi cetăţenii. Este foarte greu să organizezi un transport aşa cum trebuie. Acestă acţiune implică multă muncă. Trebuie să sortezi lucrurile pe categorii, să nu amesteci alimente cu dulapuri sau cu detergenţi. Sunt nişte norme care trebuie respectate. Depinde foarte mult felul cum ajuţi” a afimat doamna Simona Bratu. Pentru ca lucrurile să ajungă la sinistraţi, conducerea Crucii Roşii va apela la Primăria municipiului, la Prefectura Judeţului Cluj, la firme private, la instituţii, Jandarmerie, ISU sau Poşta Română, deoarece e nevoie de două tiruri a câte 20 de tone fiecare.
Directorul filialei Crucea Roşie Cluj, Simona Bratu, a subliniat faptul că ajutoarele vor fi distribuite personal, fiecărui om. De asemenea, Crucea Roşie intenţionează să facă cutii cu alimente pentru două pesonane şi în funcţie de numărul persoanelor din familia respectivă, acestea să fie distribuite.
Clujenii nu duc lipsă de iniţiativă la capitolul donaţii, însă de cele mai multe ori aceştia demonstrează că nu sunt suficient de bine informaţi. „Clujenii sunt destul de deschişi. Ştiu despre ce e vorba, ne caută. Sunt foate mulţi donatori de atricole de îmbrăcăminte, dar din păcatre nu ştim să facem donaţii. Foarte mulţi îşi fac curat. Sunt lucruri care nu se pot purta, haine mâncate de molii, sau chiar păpuci rupţi, fără talpă. Noi, la Crucea Roşie nu am adunat haine pentru că acum doi ani am ştiut ce am păţit. Expresia „acela nu are nimic şi e bun orice” este o părere greşită. Dăcă ar fi o coordonare la nivel naţional mai bună, sunt convinsă că oamenii ar primi lucruri folositoare şi nu ar mai exista cazuri în care se duc ajutoare doar în unele locuri, iar în altele nu ajunge niciun bax de apă. E trist. Lumea trebuie puţin conştientizată de felul în care fac donaţiile. Trebuie să avem grijă ce donăm. Sunt necăjiţi şi într-adevăr nu au nimic, dar dacă e să le duci ceva, trebuie să le duci lucruri de care se pot folosi. Nu avem acel grad de civilizaţie. Există însă şi oameni care au acel simţ, hainele aduse miros a balsam de rufe, sunt curate, spălate, călcate, aranjate frumos în saci de ţi-e mai mare dragul să pui mâna pe ele. Aceşti oameni pot servi ca exemplu. Nu e vorba numai de Cluj, ci de toată ţara, aşa se fac donaţiile în România ” a afirmat directorul Simona Bratu.
Cu toatea acestea, clujenii sunt dispuşi să întindă în continuare o mână de ajutor nevoiaşilor şi chiar să surprindă în mod plăcut „ sunt oameni care fac gesturi care te impresionează până la lacrimi. Acea firmă care a donat cei 4300 de lei , nu numai că a adus acei bani, ci a şi venit cu alimente strânse de angajaţi. Fiecare a adus la firmă ce a avut, de la slănină, sau untură şi până la murături frumos ambalate, puse pe sortimente. Au dat dovadă de multă responsabilitate” .
Acţiunea caritabilă a Crucii Roşii continuă, însă conducerea acesteia ar putea schimba campania în funcţie de necesităţile zonei afectate.

Related posts

Leave a Comment