99 de ani de la înființarea PNȚ

10 octombrie 1926 este data la care a apărut partidul care a marcat profund istoria contemporană a României: PNȚ. Acest partid este rezultatul fuziunii Partidului Național Român, condus de Iuliu Maniu, cu Partidul Țărănesc, condus de Ion Mihalache.

Partidul Național Român este rezultatul direct al Revoluției de la 1848 din Transilvania. Liderii românilor ardeleni s-au afirmat și prin Pronunciamentul de la Blaj din 1968, împotriva creării Austro-Ungariei, și prin procesul Memorandiștilor de la 1892, atunci când marele om de stat, dr. Ioan Rațiu, a proclamat faptul că existența unei națiuni nu se discută, ci se afirmă. Partidul Național Român a fost principalul artizan politic al Unirii Transilvaniei cu Regatul României.

Partidul Țărănesc a fost formațiunea politică ce a reprezentat interesele eroilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, cei care au beneficiat de împlinirea promisiunii Regelui Ferdinand I al României, cel care a oferit pământ veteranilor care au apărat ființa României în Marele Război.

Marea Unire a adus și unificarea partidelor regionale. PNȚ a moștenit atât ilustra tradiție a Partidului Național Român și a Partidului Țărănesc, cât și pe cea a Partidului Conservator Democrat al lui Take Ionescu. În 10 octombrie 1926, în PNȚ erau reprezentate toate provinciile istorice ale României.

În perioada interbelică, PNȚ s-a remarcat prin trei valori fundamentale, care sunt valabile și azi: morală creștină, patriotism luminat și democrație profundă. Pentru prima dată, femeile au primit dreptul de a vota și de a fi alese ca urmare a ințiativei PNȚ.

Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost repere ale democrației parlamentare și ale atașamentului față de monarhia constituțională. De aceea, în mod natural, Iuliu Maniu a devenit liderul Opoziției față de orice fel de regim autoritar, de la cel de extrema dreaptă la cel de extrema stângă. Iuliu Maniu, Ion Mihalache și mulți alți membri ai PNȚ au plătit cu prețul vieții atașamentul lor față de valorile democratice. Mulți alții au petrecut ani lungi în temnițele comuniste, unde au fost supuși unui regim de exterminare. Au existat și reprezentanți ai PNȚ care au petrecut decenii în exil. Supraviețuitorii închisorilor bolșevice și cei ai exilului, în frunte cu Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Doina Cornea și Ion Diaconescu au scos din catacombe PNȚ și l-au reactivat în formula PNȚCD, după ce, în anul 1987, Corneliu Coposu a înscris, în clandestinitate, PNȚ în Internaționala Creștin-Democrată.

PNȚCD a fost cel mai important pilon al tinerii democrații românești de după decembrie 1989 și a fost partidul care a avut meritul principal în reorientarea României dinspre Rusia Sovietică spre NATO și spre Uniunea Europeană. Reformele făcute de PNȚCD au schimbat profund societatea românească. Însă acest partid a plătit prețul luptei cu vechiul regim comunist și a ajuns în afara Parlamentului.

Partidul Național Țărănesc – Maniu-Mihalache (PNȚMM) este continuatorul legitim al Partidului Național Român și al Partidului Țărănesc, al PNȚ și al PNȚCD. La 99 de ani de la fondarea partidului, liderul filialei clujene a PNȚMM, avocatul Romulus Luca, afirmă: ”Facem apel la toți cei care au crezut în valorile lui Iuliu Maniu, Ion Mihalche, Corneliu Coposu, Ion Rațiu și toți cei care au purtat stindardul creștin-democrației să vină alături de noi, în vederea refacerii unui pol autentic de centru-dreapta în România. Istoria a demonstrat că principiile și acțiunile noastre au fost cele corecte. România are nevoie de un partid curat, onest, european, patriotic și creștin care să promoveze demnitatea persoanei umane, solidaritatea și binele comun. La mulți ani tuturor creștin-democraților și tuturor celor care cred într-o Românie europeană și democratică”!

Related posts

One Thought to “99 de ani de la înființarea PNȚ”

Leave a Comment