40 de lucruri care au definit viața ASR Principelui Philip al Marii Britanii

Alteța Sa Regală Principele Consort Philip, Duce de Edinburgh, s-a stins ieri din viață. România a pierdut un prieten statornic, iar Familia Regală a României o rudă apropiată. Iată 40 de lucruri care au definit viața celui care a fost verișorul Regelui Mihai I al României și nașul de botez al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române:

  1. Principele Philip s-a născut în reședința Mon Repos, în insula grecească Corfu.
  2. El făcea parte din Familiile Regale ale Greciei și Danemarcei, în liniile de succesiune la tron, dar nu și-a dorit niciodată să domnească.
  3. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în exil; pe când avea doar 18 luni, tatăl său, Principele Andrei, a fost exilat de un tribunal revoluționar, instituit în urma unei lovituri de stat, produsă după înfrângerea Greciei în Războiul Greco-Turc, care a dus la pierderea teritoriilor grecești din Asia Mică.
  4. Principele Philip a fost botezat ortodox, dar a ales să devină anglican.
  5. A fost educat în Franța, Marea Britanie și Germania și și-a petrecut vacanțele în România, alături de verișorul său, Regele Mihai I al României.
  6. În anul 1934, a cunoscut-o pe cea care avea să îi devină soție, Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
  7. În perioada interbelică, a fost crescut de unchiul său, din familia Mountbatten. Este vorba de ramura britanică a familiei aristocratice germane Battenberg, din care a provenit inclusiv un principe domnitor al Bulgariei. Membrii ramurii britanice a familiei Batternberg au renunțat la titlurile lor germane în timpul Primului Război Mondial.
  8. Surorile Principelui Philip s-au căsătorit cu aristocrați germani.
  9. În perioada interbelică, mama Principelui Philip, marcată de greutățile exilului, s-a îmbolnăvit de schizofrenie; Principele a avut doar contacte sporadice cu mama sa, care era tratată în Monte Carlo.
  10. Din cauza faptului că a crescut în exil, Principele Philip nu vorbea limba greacă, însă înțelegea această limbă. El vorba engleza, franceza și germana și a învățat daneza.
  11. În anul 1939, Principele Philip și mama sa au reușit să se întoarcă în Grecia. Pe tron se afla vărul său, Regele George al II-lea.
  12. La rugămintea Regelui Greciei, Principele Philip s-a întors în Marea Britanie, pentru a se perfecționa în cariera sa de ofițer naval.
  13. La izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial, Principele Philip a decis să își îndeplinească datoria în calitate de ofițer al Marinei Britanice. La începutul războiului, a servit în Oceanul Pacific.
  14. După ce Italia a atacat Grecia în 1940, Principele Philip a fost transferat în Marea Mediterană. A luptat contra Puterilor Axei și a fost decorat cu Crucea de Război a Greciei, după ce a luat parte la Bătălia pentru Creta.
  15. La finalul războiului, după înfrângerea Germaniei, a revenit în flota britanică din Oceanul Pacific. A fost prezent în Golful Tokyo la capitularea Japoniei.
  16. După război, i-a cerut permisiunea Regelui George al VI-lea al Marii Britanii să se căsătorească cu moștenitoarea Coroanei Britanice, Elisabeta a II-a.
  17. Regele i-a acordat permisiunea, dar i-a cerut să amâne orice anunț oficial până când Elisabeta urma să împlinească 21 de ani.
  18. Înainte de căsătorie, Philip a renunțat la toate titlurile sale grecești și daneze și a devenit cetățean britanic.
  19. A adoptat numele de familie al bunicilor săi materni, Mountbatten.
  20. Înainte de nunta cu Elisabeta a II-a, Regele George al VI-lea i-a oferit titlurile de Duce de Edinburgh, conte de Merioneth și baron Greenwich. De asemenea, a reprimit predicatul nobiliar de Alteța Sa Regală.
  21. Nunta sa cu Elisabeta a II-a a fost transmisă de BBC la radio, în întreaga lume.
  22. La nunta sa, în 1947, nu au putut participa surorile sale, căsătorite cu aristocrați germani.
  23. În 1948, a devenit membru al Camerei Lorzilor, calitate pe care a deținut-o până în 1999, la reforma Camerei.
  24. A devenit nașul de botez al Margaretei, prima fiică a vărului său, Regele Mihai I al României. Majestatea Sa s-a născut în exil în 1949, în Elveția. S-a implicat în educarea și formarea tinerei Principese a României, căreia i-a rămas aproape întreaga sa viață.
  25. Principele Philip a continuat să servească în Marina britanică până în 1952, când Elisabeta a II-a a devenit Regina Regatului Unit.
  26. La ceremonia de încoronare, Principele Philip a fost prima persoană care a depus jurământul de credință față de noua regină. Și-a sprijinit soția în toate îndatoririle sale publice.
  27. Urcarea pe Elisabetei de tronul britanic a generat o dispută legată de numele Familiei Regale. Unchiul Principelui Philip susținea varianta ca numele să fie Mountbatten, Principele Philip dorea să se numească Edinburgh, însă, în cele din urmă, a rămas numele de Windsor. Totuși, descendenții Principelui Philip care nu poartă titluri regale, poartă numele de familie Mountbatten-Windsor.
  28. În 1956, a deschis Jocurile Olimpice din Australia.
  29. A fost primul membru al unei familii regale care a vizitat Antarctica.
  30. În 1957, Philip a primit și titlul de Principe al Marii Britanii.
  31. Împreună cu Regina Elisabeta a II-a, a avut patru copii. Moștenitorul Coroanei Britanice peste Principele Charles al Țării Galilor.
  32. A reprezentat Coroana Britanică în misiuni oficiale pe toate continentele.
  33. A acordat Înaltul Său Patronaj în favoarea a peste 800 de organizații.
  34. A creat Duke of Edinburgh Award, una dintre cele mai importante inițiative educaționale din lume.
  35. A fost cancelar al universităților Cambridge, Edinburgh, Salford și Wales.
  36. În anul 2000, spunea că nu dorește să împlinească 100 de ani. A murit cu două luni înainte de a devenit centenar.
  37. Din 2017, a renunțat la toate angajamentele sale publice asumate în calitate de membru al Familiei Regale Britanice.
  38. A fost un sport talentat.
  39. A realizat numeroase picturi în ulei.
  40. A fost persoana care a deținut cea mai lungă perioadă din istorie titlul de principe consort în Marea Britanie.

Related posts

Leave a Comment