25 de ani de la revenirea în țară a Principesei Margareta a României

Casa Regală a României va serba, în data de 18 ianuarie, 25 de ani de la revenirea în țară a primilor membri ai Familiei Regale. În 18 ianuarie 1990, după un exil de 42 de ani, Familia Regală revenea în țară. Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, era reprezentat de Altețele Lor Regale, Principesa Margareta a României și Principesa Sofia a României.Cele două principese au sosit cu avionul care asigura legătura aeriană dintre București și Geneva. De atunci, Alteța Sa Regală, Principesa Margareta a României, a renunțat la cariera pe care și-o consolidase în cadrul unor organizații internaționale precum Organizația Mondială a Sănătății sau Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU, pentru a se dedica poporului român.

Tot în primele zile ale anului 1990, Altețele Lor Regale, Principesa Margareta și Principesa Sofia, au ajuns și la Cluj, unde au acordat un scurt interviu seniorului presei clujene, jurnalistul Virgil Lazăr. Revenirea în țară a Alteței Sale Regale, Principesa Moștenitoare Margareta, Custode al Coroanei României, va fi marcată, în data de 18 ianuarie, de un concert de gală la Ateneul Român, precum și de un dineu, organizat în Palatul CEC.

Alteța Sa Regală, Principesa Moștenitoare Margareta a României, a creat în anul 1990 fundația care îi poartă numele și care a devenit un adevărat brand în domeniul acțiunilor de caritate. Alteța Sa Regală este primul succesor conducerea Casei Regale a României, din 1997, și la Coroana României, statut pe care îl are din anul 2007, precum și a 82-a în linie succesorală a Coroana Marii Britanii.

Alteța Sa Regală, Principesa Margareta a României, este căsătorită cu Alteța Sa Regală, Principele Radu al României. Cuplul regal nu are copii.

Related posts

Leave a Comment