FC Universitatea Cluj a remizat, în această seară, cu Farul Constanța. Scorul final al partidei a fost de 1-1. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au deschis scorul, în minutul 4, prin Vladislav Blănuță. Constănțenii au egalat, în minutul 27, prin Denis Alibec. Ioan Ovidiu Sabău a declarat că este fericit după acest egal. Universitatea Cluj rămâne pe primul loc în Superligă, la o distanță de șase puncte față de echipa de pe locul 2, Dinamo București.
Read MoreZi: 3 noiembrie 2024
Ramona Strugariu și Ciprian Mihali deschid listele de candidați REPER la alegerile parlamentare
Partidul REPER și-a lansat astăzi candidații săi pentru Cluj la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, ocazie cu care a fost prezentat și programul politic și electoral al formațiunii. Lista REPER pentru Camera Deputaților este condusă de jurista Ramona Strugariu, copreședinta partidului și europarlamentar în mandatul 2019-2024, iar la Senat de profesorul universitar Ciprian Mihali, fost ambasador al României în țările din Africa de Vest între 2012-2016 și fost director la Bruxelles pentru Europa de Vest al Agenției Universitare a Francofoniei între 2016 și 2020. Alături de aceștia, la eveniment…
Read MoreUnul dintre cei mai apreciați poeți maghiari, comemorat la Muzeul Goga din Ciucea
Cu prilejul, împlinirii a 147 ani de la nașterea poetului, jurnalistului și eseistului Ady Endre, la Muzeul “Octavian Goga” din Ciucea au fost inaugurate 3 expoziții: – expoziția fotografică și documentară dedicată celebrării a 147 ani de la nașterea poetului A. Endre; – expoziția de carte dedicată celebrării a 147 ani de la nașterea poetului A. Endre (expoziție conținând volumele de poezii și scrieri despre viața poetului); – expoziția de carte “Autorii maghiari în biblioteca poetului Octavian Goga”. Ady Endre este considerat cel mai de seamă poet maghiar modern, unul…
Read More16 dintre lucrările de patrimoniu ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, expuse publicului larg
Muzeul de Artă Cluj-Napoca invită publicul, în perioada 1 – 24 noiembrie 2024, să viziteze expoziția „Tache Bleue”, care reunește 16 lucrări din patrimoniul muzeului, donate în ultima decadă. Curator: Kis-Pállukács Hajnal. Expoziția „Tache Bleue” dorește să aducă în fața publicului o serie de lucrări din patrimoniul muzeului, donate de artiști consacrați, care prin modul lor de expresie, figurativ sau non-figurativ, au reușit să ofere o incursiune într-o lume dominată de un segment specific al spectrului cromatic. Creațiile sunt reflecția unor gânduri care se află în rezonanță cu cromatica aleasă…
Read MoreSportinCluj: CFR Cluj a obținut o victorie de moral în Buzău
CFR Cluj a obținut o victorie de moral împotriva Gloriei Buzău. Elevii lui Dan Petrescu au câștigat, în deplasare, cu scorul de 1-0, potrivit SportinCluj.ro. Singurul gol al partidei a fost marcat de atacantul Naționalei Moldovei, Virgiliu Postolachi, în minutul 67.
Read MoreBasarabenii din Cluj, așteptați la vot
Mii de basarabeni care locuiesc în județul Cluj sau în zonele apropiate din Transilvania sunt așteptați la vot. Două secții de votare au fost amenajate în Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, iar oamenii au început să vină la urne în număr mare. Procesul electoral se va încheia, în mod normal, la ora 21.00. El poate fi prelungit dacă există cozi în fața secțiilor de votare. Faptul că basarabenii din Cluj vin la vot în număr mare este o veste bună pentru Maia Sandu. Președintele Republicii Moldova a câștigat…
Read More