Televiziunea Al Arabiya a retractat sâmbătă ştirea difuzată cu puţin timp înainte privind demisia preşedintelui egiptean Hosni Mubarak de la conducerea Partidului Naţional Democrat (PND), aflat la putere, transmite Reuters.
Read MoreLună: februarie 2011
Japonezii vor să pescuiască gunoaiele din spaţiu cu o plasă gigantică
Agenţia spaţială japoneză a apelat la serviciile unei companii care realizează plase de pescuit pentru a curăţa gunoaiele de pe orbita Terrei folosind o plasă gigantică.
Read MoreMinerii morţi aveau între 36 şi 41 de ani
Un inginer şi patru electricieni, cu vârste cuprinse între 36 şi 41 de ani, au murit, sâmbătă, în explozia care a avut loc la Mina Uricani.
Read MoreBlaga: Vor mai fi arestări la Vama Siret. E garantat, dar nu pot să vă spun mai multe
Fostul ministru de Interne Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că „garantat” vor fi şi alte cazuri asemănătoare celui de la Vama Siret, precizând că nu poate spune mai mult, ca fost şef al MAI, informează Mediafax.
Read MoreProtest faţă de remediile homeopate: Peste 1.000 de voluntari din 10 ţări au luat supradoză de medicamente
Remediile homeopate nu sunt altceva decât apă cu zahăr. O spune un grup de… sceptici. Ei cred că eficacitatea homeopatiei nu poate fi dovedită ştiinţific şi cer ca pacienţii să fie informaţi înainte să li se prescrie remedii homeopate. Au şi protestat în acest sens.
Read MoreO nouă explozie la Mina Uricani
O explozie a avut loc în Mina Uricani. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Explozia s-a produs imediat după ce echipa de salvatori a adus la suprafaţă trupurile celor cinci mineri care au murit în prima deflagraţie.
Read MoreVictorie lejeră pentru „U” Mobitelco Cluj
Vicecampioana României de baschet masculin s-a distrat pe teren propriu cu SCM Craiova, într-un meci câştigat lejer de ardeleni, 104-76
Read MoreEmil Boc: PDL a salvat tara de la colaps
Emil Boc a declarat la Conferinta Judeteana de alegeri a PDL Alba ca democrat-liberalii au salvat tara de la colaps prin politicile adoptate.
Read MorePeste 60% dintre români ar vota suspendarea lui Băsescu. Statul, duşman al cetăţenilor
Românii nu mai au încredere nici in guvernul Boc si nici in presedintele Basescu. Mai bine de două treimi dintre români consideră că statul acţionează ca un duşman al cetăţenilor, arată ultimul sndaj realizat de Grupul de Studii Sociale. 67% dintre romani ar vota pentru suspendarea lui Traian Băsescu, dacă mâine ar avea loc un referendum pe aceasta tema.
Read MoreBoc invită chinezii să investească în România, Băsescu se opune
Premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu se contrazic în ceea ce priveşte investiţiile chineze în ţara nostră. Premierul Emil Boc invită oamenii de afaceri chinezi să investească în autostrăzile româneşti în timp ce preşedintele s-a opus unei înţelegeri financiare cu această ţară.
Read More