Traian Băsescu, la depunerea jurămintelor: Numai prin austeritate şi solidaritate putem ieşi din criză

Traian Băsescu a ţinut un discurs la finalul depunerii jurămintelor. El a început prin a le mulţumi foştilor miniştri pentru eforturile depuse. Preşedintele a menţionat că numai prin austeritate, România va putea ieşi din criză şi i-a îndemnat pe noii miniştri să le explice românilor că este nevoie de „solidaritate”.

Read More

De la 1 ianuarie 2011 toate contribuţiile se vor plăti într-un singur cont

De la 1 ianuarie 2011 românii îşi vor putea declara toate impozitele şi contribuţiile pe baza unei declaraţii unice. Iar banii datoraţi statului vor putea fi viraţi într-un singur cont. Este un proiect aflat în lucru la Ministerul Finanţelor, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor. Asta dacă, până la iarnă, Guvernul nu…remaniază şi proiectul.

Read More

Proiecte culturale derulate în luna septembrie prin Programul CANTEMIR

LocalRec.RO, platformă de promovare a producătorilor români de muzică electronică, va fi lansată în această toamnă la Berlin, Viena, Londra și Barcelona. Proiectul este derulat de Organizaţia Română pentru Drepturile de Utilizator (ORDU), cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul CANTEMIR, program de co-finanţare pentru proiecte culturale.

Read More

Festivalul Filmului Românesc la Chişinău, ediţia a III-a

În perioada 6-12 septembrie 2010, Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul Cultural Gaudeamus, cu sprijinul Ambasadei României la Chişinău, organizează cea de-a III-a ediţie a Festivalului Filmului Românesc la Chişinău. Timp de 7 zile, la Cinematograful Gaudeamus vor rula 6 lungmetraje şi 5 scurtmetraje româneşti, cu un palmares internaţional impresionant.

Read More