Şeful armatei americane susţine că un atac SUA asupra Iranului ar ajuta foarte mult la întârzierea programului nuclear al Teheranului. Amiralul Mike Mullen, şeful Statelor Majore reunite, declara la un forum că atacarea Iranului este „ultima opţiune”, dar a subliniat că planurile militare au fost deja create.
Read MoreLună: aprilie 2010
Accident feroviar în Italia: 70 de răniţi, după ciocnirea a două trenuri
Zeci de persoane au fost rănite, în urma ciocnirii a două trenuri persoanale în Italia. Accidentul a avut loc marţi dimineaţă, în zona Roma-Viterbo, informează La Repubblica.
Read MoreA rămas fără permis, după ce a condus în stare de ebrietate o maşină de jucărie
Va fi pieton timp de 3 ani pentru că a condus o maşină de jucărie, în stare de ebrietate. Ghinionistul este un bărbat din Marea Britanie care nu făcea decât să încerce automobilul în miniatură.
Read MoreAuto: Automobilele sport Abarth, acum şi în România: Maşini tunate de la 16.000 de euro
Abarth, una dintre cele mai importante mărci ale automobilismului sportiv mondial, este prezentă acum şi în România, ca parte a portofoliului AutoItalia Group. Showroom-ul din Capitală, situat în zona Piaţa Presei Libere (complexul City Gate Tower), are tot ce-i trebuie pentru a-i mulţumi pe entuziaştii mărcii.
Read MoreAuto: Ford Fiesta, cea mai vândută maşină din Europa
Ford Fiesta a devenit cea mai bine vândută maşină din Europa, reuşind să „detroneze” vechiul lider al ierarhiei, modelul german Volkswagen Golf. Numai în luna martie, Ford a comercializat 68.630 de unităţi Fiesta, informează Carscoop, care citează o statistică întocmită de „JATO Dynamics”.
Read MoreAhmed al-Obaidi, lider Al-Qaeda, a fost asasinat de forţele armate irakiene
Forţele armate ale Irakului au declarat că l-au lichidat pe un alt lider marcant al Al-Qaeda în Irak.
Read MoreFestival Internaţional Shakespeare
Marele regizor Silviu Purcarete va primi Premiul Internaţional Shakespeare în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional Shakespeare, care se va desfăşura în perioada 23 aprilie – 9 mai la Craiova şi Bucureşti, transmite Agerpres (19 aprilie).
Read MoreRepublica Moldova are un plan clar pentru iesirea din impasul institutional
Guvernul pro-european al Republicii Moldova pare să aibă o viziune clară pentru întărirea instituţiilor statului şi pentru depăşirea blocajului legat de alegerea preşedintelui. Vicepremierul moldovean Victor Osipov a acordat un interviu exclusiv pentru EurActiv, în care a descris următorii paşi ai Republicii Moldova.
Read MoreFondurile structurale şi de coeziune 2000-2006 au creat 1,4 milioane de joburi în UE
Comisia Europeană a anunţat luni, 19 aprilie, rezultatele proiectelor derulate cu 123 miliarde de euro alocate de UE statelor membre, prin fondurile structurale şi de coeziune, în perioada 2000-2006.
Read MorePartidul independenţilor, îregistrat
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cererea parlamentarilor independenţi de înregistrare a unei noi formaţiuni politice – Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), transmite Agerpres (20 aprilie).
Read More