De Cornel Jurju, istoric
Multe naţiuni din Europa, America sau din alte părţi ale lumii îşi cinstesc ziua naţională la o dată în care s-au desfăşurat evenimente cu un pregnant rol fondator. Până în 1946 a fost şi România în această situaţie. Am numi-o de normalitate, românii celebrându-şi Ziua Naţională în 10 Mai. Pe bun temei pentru că în decursul istoriei la această dată s-au petrecut evenimente de o importanţă excepţională pentru destinul naţiunii române.Mai întai, la 10 Mai 1866 Carol I de Hohenzollern a devenit domn al Principatelor Române. Soluţia era una imperativă pentru că dezbinarea internă, potenţată de politicianism, risca să distrugă consecinţele Unirii din 1859. Tot în 10 Mai, dar în 1877, România şi-a declarat în mod curajos independenta faţa de Turcia, confirmată cu arma în mană la Griviţa, Plevna sau Vidin. Pentru ca în 1881, la un alt important 10 Mai, România să devină Regat, consecinţa imediată a recunoaşterii independenţei noastre statale de catre puterile europene. Era un 10 Mai în care rigurosul și devotatul Principe Carol I era încoronat Rege al României, iar pe fruntea Majestatii Sale era aşezată o Coroană austeră confecţionată, în mod simbolic, din oţelul unui tun otoman luat pe câmpul de luptă de la Griviţa.
Putem vorbi mai departe de un 10 Mai care a simbolizat o Românie, în care nu a curs lapte şi miere, dar care a evoluat. Şi a făcut-o într-un ritm alert. De la 1866 până în primul sfert al secolului trecut, statul român a fost efectiv creat, fiind structurat sub aspect instituţional şi legislativ. Economia a parcurs drumul de la feudalism către realităţi noi, bazate pe dezvoltarea capitalului, infrastructura feroviară, industrie etc. Aşezată pe o reţea şcolară tot mai solidă, cultura românească a făcut saltul de la faza post letopiseţ către un nivel de exprimare care să-i permită să ofere Europei opere precum aceea a lui Constantin Brâncuşi, Gheorghe Brătianu, Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Emil Cioran, Lucian Blaga, George Enescu etc. În acelaşi perimetru al excelenţei estetico-artistice putem situa complexul arhitectural Peleş. Construit dupa concepţia Regelui Carol I, a Regelui Ferdinand I si a Reginei Maria, Peleşul în ansamblul său a fost şi este o culme da rafinament şi bun gust.
10 Mai a fost şi ziua unei Românii în care tinerii luau şi atunci drumul străinatăţii pentru a-şi desăvârşi studiile, pentru a-şi ameliora existenţa. Numai că, spre deosebire de astăzi, “biletele” erau cu “tur-retur”. Cei mai mulţi reveneau acasă pentru a-şi aduce aportul în procesul transformator prin care trecea ţara. Întoarcerea acasă era dorită şi pentru că România era un loc în care se putea “respira”, visa si trăi demn. Cât de greu ne este astăzi să înţelegem, să simţim astfel de sentimente! În schimb acum 100 de ani ele erau o realitate. Întâi de toate, mulţumită Regilor si Reginelor României care înţelegeau că trebuie să-şi iubească si preţuiască poporul. Drept consecinţă, au devenit capabili să-i ofere importante resurse de energie, pricepere si loialitate.
Sigur că diverşi “inchizitori” ai conştiinţelor îşi vor râde-n barbă şi vor striga: Naivitate! Şi atunci ne vom aminti măreţul gest al Regelui Ferdinand I care în 1916, în prag de război, a sacrificat relaţia cu propria familie de neam german pentru a lăsa drum liber aspiraţiilor unioniste ale poporului român. Astazi, vai…, câţi dintre aceia care se pretind ba “lideri”, ba “şefi de stat”, de fapt ne aşează viitorul pe dune de nisip? Şi o fac cu nepăsare, cu sânge rece obsedaţi fiind de siguranţa iluzorie pe care o caută în “buncare” de bani pe care numai ei şi, eventual DNA –ul, ştiu de pe unde provin.
P.S. Şi totuşi… Timpul ne va duce către alte întâlniri cu 10 Mai. Iar cu voia lui Dumnezeu si credinţa oamenilor de ce n-ar fi posibil ca 10 Mai să redevină Zi de Sărbătoare Naţională? De ce n-am indrăzni să ne inchipuim şi apoi să credem că Regele Mihai, Regina Margareta sau Regele Nicolae pot deveni exponenţii cinstiţi şi devotaţi ai poporului român? În orice caz opţiunea dinastică, iar trecutul oferă dovada certă, ne va conduce către soluţii indiscutabil superioare “făcăturilor” prezidenţiale zămislite în apele tulburi ale politicii “damboviţene”.
Cornel Jurju este membru al Clubului Monarhiștilor Clujeni
