Zona euro s-ar putea destrăma, ameninţând Uniunea Europeană


Să privim într-un viitor ceva mai îndepărtat. Dacă peste cinci ani vă aşteptaţi să uităm de leu şi să plătim totul cu euro, aflaţi că s-ar putea să nu apucăm ziua. Din ce în ce mai multe voci spun că zona euro s-ar putea destrăma, ceea ce ar lovi dur şi la temelia Uniunii Europene.De riscul prăbuşirii monedei unice se vorbeşte de jumătate de an. Economiile Europei sunt prea şubrede, iar investitorii nu mai au încredere în această zonă.
Şi, se pare că economiştii au găsit şi hiba: sistemul de taxe şi impozite. Soluţia salvatoare ar fi un set de măsuri fiscale coordonate în fiecare ţară. Asta ar însemna ca cei mai săraci dintre europeni să o ducă şi mai rău.
Până la fapte, patru ţări riscă să fie excluse din zona euro. Grecia este lanterna roşie a Uniunii Europene cu al doilea cel mai mare deficit, de 13,6% din PIB şi cea mai mare datorie publică, 115% din PIB. După ea, în acelaşi pericol mai sunt Portugalia, Spania şi Irlanda. Şi ele au deficite bugetare mari, de peste 9%, însă datoriile publice sunt mai mici şi mai uşor de finanţat.
În timp ce ţările europene încearcă din răsputeri să ajungă la liman, America
a ieşit din recesiune, iar dolarul este mult mai atractiv pentru investitori decât euro.

Related posts

Leave a Comment