Zoki părăsește pe “U” Mobitelco

Pivotul campioanei României de baschet masculin “U” Mobitelco Cluj, Zoran Krstanovic, va pleca de la formația ardeleanăCel mai bun pivot străin din Divizia A de baschet masculin, Zoran Krstanovic, a decis să o părăsească pe „U” Mobitelco Cluj, tocmai când formația clujeană a reușit să câștige titlul de campioană. Conform președintelui executiv Mircea Cristescu, Zoki a ajuns la o suprasaturație și vrea să schimbe campionatul în care joacă. “Lui Zoran Krstanovic trebuie să îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, deoarece ne va părăsi. Zoki își doreste o schimbare dupa atâția ani în Cluj, alegând să evolueze cel mai probabil în alt campionat. Îi place extrem de mult la Cluj, din toate punctele de vedere, nu au fost probleme nici de bani, nici de echipă, nici de antrenori, este pur și simplu o suprasaturație la care a ajuns. Sperăm ca va mai reveni la noi candva”, a declarat oficialul clujean. La echipă vor juca și în sezonul următor însă Branko Cuic, Rob Thomson, Kyndall Dykes, dar și autorul coșului magic din finală, Tyler Morris.

Related posts

Leave a Comment