„Votul ilegal înseamnă închisoare”

Acesta este sloganul campaniei pe care Poliţia Română o desfăşoară în acest an pe toată durata campaniei electorale în alegerile pentru prezidenţialele de la sfârşitul lui noiembrie. Obiectivele acţiunii sunt de a disemina informaţiile privind legislaţia de votare către toţi cetăţenii cu drept de vot.Alegătorii trebuie să ştie că, potrivit O.U nr.25 din 2 septembrie 2009, au apărut sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legii nr.370/2004 legate de modul de alegere a Preşedintelui României. Astfel, contravenţiile precum distrugerea, deteriorarea sau murdărirea buletinelor de vot se pedepseşte cu amendă între 1000 şi 2500 de lei. Şi continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, lucru des întâlnit la români, sau sfătuirea în ziua votării în favoarea unui candidat se pedepseşte tot cu amendă cuprinsă între 1500 de lei şi 4500 de lei. În baza aceleiaşi legi, infracţiunile precum impiedicarea vreunei persoane de a vota sau votul exercitat de o persoană fără acest drept este pedepsit. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr.25 din 29 septembrie 2009, dacă un votant introduce în urnă mai multe buletine de vot, riscă pedeapsa cu închisoare de la şase luni la trei ani. Tot cu închisoare de la şase luni la cinci ani, de această dată, vor fi pedepsite şi persoanele care oferă bani, bunuri sau alte foloase unor eventuali alegători, cu scopul de a-i determina să aleagă un candidat în detrimentul altuia.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, persoanele care observă una sau mai multe din aceste nereguli, pot face reclamaţii printr-un apel de urgenţă la 112. Acest număr va fi special alocat în ziua alegerilor, fără a crea turbulenţe în programul normal al serviciului de urgenţă. Sesizări mai pot fi făcute şi către organele de supraveghere a unităţilor de votare. Cercetările şi operaţiunile de identificare şi constatare a neregulilor vor fi făcute însă de către persoane avizate.
Referitor la această campanie, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, inspector Pop Gina, a declarat: ” Din punctul de vedere al poliţiei, scopul este de a da informaţii către toţi cetăţenii cu drept de vot asupra prevederilor legale”. Aceste informaţii vor fi promovate pe toată durata campaniei desfăşurate între 23 octombrie 2009 şi 6 decembrie 2009, atât în media cît şi prin activităţi de teren

Related posts

Leave a Comment