Virginia Zeani a primit titlul de Doctor Honoris Causa din Partea Universităţii ,, Babeş-Bolyai”

Virginia Zeani a primit, astăzi, din partea Universităţii ,,Babeş-Bolyai”, titlul de Profesor Honoris Causa pentru întreaga sa carieră artistică, în cadrul unei ceremonii iniţiate de Facultatea de Teologie Catolică.Evenimentul academic a fost prezidat de Andrei Marga, rectorul Universităţii ,,Babeş-Bolyai”, care i-a înmânat titlul Virginiei Zeani şi a felicitat-o pentru performanţa extraordinară de a se fi situat, de-a lungul celor 34 de ani de carieră, printre cele mai bune soprane din lume. ,,Este o onoare pentru Universitate ca acest titlu să îi fie acordat unei doamne invariabil frumoase, inteligente şi mereu elocventă”, a declarat Andrei Marga.
Virginia Zeani a mărturisit că nu se aştepta să primească această titlu pentru că motivele vizitei sale în România sunt legate de acordarea distincţiei ,,Nihil Sine Deo”, din partea Regelui Mihai şi de publicarea cărţii biografice intitulate ,,Canta Che Ti Passa”, o carte în care soprana se descoperă prin intermediul întrebărilor puse de Sever Voinescu. ,,Este un lucru extraordinar să primesc această distincţie şi să mă reîntorc în Cluj după atăta timp”, a precizat solista.
Virginia Zeani a fost şi profesor de canto la mai multe universităţi din Statele Unite ale Americi şi a cântat, alături de cei mai buni cântăreţi de operă, pe cele mai prestigioase scene din lume, printre care se numără, Scala, Metropolitan, Opera din Moscova sau cea din Londra. Actualmente, locuieşte în Florida.
Conducerea Universităţii a mai acordat acest titlul de Doctor Honoris Causa, din 2006 până în prezent, unor solişti ca Mariana Nicolesco, Lucia Stănescu, Ionel Mantea sau Dan Iordăchescu .

Related posts

Leave a Comment