Daniel Buda le mai atrage celor doi lideri ai coaliţiei de guvernare asupra faptului că tentativa de modificare a legilor justiţiei a fost criticată şi de 4.000 de magistraţi, precum şi de sute de mii de români care au ieşit în stradă.
Preşedintele PNL Cluj este de părere că, dacă legile justiţiei vor intra în vigoare în actuala lor formă, există riscul ca membrii Comisiei Europene să ceară activarea articolului 7 din Tratatul de la Lisabona şi, în consecinţă, România să îşi piardă dreptul de vot în Consiliul European. Motivul ar fi acela că oficialii europeni îşi vor pierde încrederea că independenţa Justiţiei poate fi respectată în România. O altă consecinţă gravă ar putea fi suspendarea unor programe europene de finanţare pentru România.