Victorie în furtună pentru „U” Cluj

Universitatea Cluj a câştigat meciul cu Arieşul Turda, 2-1, din etapa a 29-a a ligii secunde, după un meci întrerupt câteva minute din cauza unei ploi torenţiale.Cele trei săptămâni de pauză înainte de meciul cu Arieşul Turda au contat pentru Universitatea Cluj, dar nu în sensul dorit de „şepcile roşii”. Lemnaru şi compania au jucat greoi în prima parte a meciului de pe stadionul „Clujana” şi au făcut una dintre cele mai slabe reprize a campionatului. Totuşi, Andrei Voican a reuşit să deschidă scorul dintr-un penalty acordat uşor, dar după doar opt minute oaspeţii au egalat în urma unei faze fixe. La pauză s-a intrat la egalitate, dar intrarea lui Noe Acosta şi a lui Gabriel Machado a schimbat faţa „studenţilor” în a doua repriză. Mijlocaşul spaniol, venit în această iarnă, a reuşit să înscrie pentru 2-1, în minutul 55, chiar înainte ca o ploaie cu gheaţă să cadă asupra arenei „Clujana”. Din acest motiv, meciul a fost întrerupt la mijlocul reprizei secunde pentru trei minute. Odată reluat, clujenii au mai avut o bară şi încă două ocazii mari de a majora scorul, dar până la urmă s-a terminat 2-1, suficient pentru ca „U” să rămână la două puncte de primul loc în clasament. De menţionat că jucătorii Arieşului au refuzat să facă încălzirea înaintea meciului din cauza crizei financiare existente la echipă.

Related posts

Leave a Comment