Victorie mare pentru „U” Cluj

Universitatea Cluj a câştigat în stil de mare echipă derby-ul cu UTA Arad, din deplasare, 3-1 şi a urcat pe primul loc în clasamentul ligii secunde.În derby-ul promovării, aşa cum a fost numit, pe bună dreptate, meciul dintre UTA Arad şi Universitatea Cluj, o restanţă din etapa a 27-a a ligii secunde, a existat o singură echipă pe teren, „U” Cluj. Ardelenii s-au aşezat perfect în teren şi au încercat să lovească pe contraatac o formaţie a UTA-ei care nu avea altă soluţie decât victoria, pentru a mai spera la un loc în prima ligă. Pe acest fond, alb-negrii su deschis scorul în minutul 14, prin Noe Acosta. Până când arădenii şi-au dat seama de faptul că sunt conduşi, clujeanul Valentin Lemnaru a prins un şut de zile mari sub bara porţii adverse pentru un 2-0, în minutul 20, uluitor pentru gazde. Această reuşită le-a turnat plumb în picioarele elevilor pregătiţi de Ionuţ Popa, iar „studenţii” nu au avut nici o problemă în a controla meciul. Acelaşi scenariu şi la reluare, cu UTA care a dominat şi cu „U” care s-a apărat exact, fără emoţii pentru portarul Florin Matache. Ba mai mult, pe un alt contraatac, acelaşi Lemnaru a reuşit „dubla”, iar UTA se afla în faţa unui al doilea meci consecutiv cu o contracandidată la promovare în care primea trei goluri. Abia la 0-3 şi pe fondul unei relaxări a lui „U” arădenii au avut ocaziile cele mai mari de gol, concretizate o singură dată, în minutul 92, prin golul de onoare a lui Pecarov. Astfel, „U” Cluj s-a impus într-unul dintre cele mai importante meciuri ale returului şi a urcat pe primul loc în clasament, cu 60 de puncte.

Related posts

Leave a Comment