Victorie dramatică pentru CFR Cluj

Feroviarii au încheiat o zi tensionată de vineri cu o victorie pe teren, 2-1 cu Voinţa Sibiu, dar după un gol marcat de Vasile Maftei în minutul ‘90+3.La doar câteva ore după ce a aflat că mai are un meci în plus de jucat faţă de contracandidatele la titlu, CFR Cluj a început partida cu Voinţa Sibiu decisă să îşi treacă trei puncte în clasament şi să facă încă un pas către titlu. Moudou Sougou i-a liniştit pe fani încă din primele 10 minute, atunci când a deschis scorul după un şut din afara careului. Elevii lui Ioan Andone s-au mulţumit, mai apoi, doar să încerce să ţină cât mai mult de minge, fără să mai pună în pericol mare poarta sibienilor, iar acest lucru avea să-i coste în a doua repriză. După o lovitură liberă, Apostol a reuşit să egaleze în minutul 63, iar clujenii trebuiau să o ia de la capăt. Ba mai mult, feroviarii au fost nevoiţi să facă lucrul acesta fără Ronny, eliminat destul de uşor după ce a văzut al doilea ”galben” în urma unei simulări. Când meciul se îndrepta înspre o remiză, Vasile Maftei a prins şutul carierei în al treilea minut de prelungire şi l-a învins pe portarul Miron, pentru un 2-1 care a demonstrat că măcar norocul este CFR-ist în acest final de sezon.

Related posts

Leave a Comment