CFR Cluj a câştigat mult mai lejer decât o arată scorul, 2-0, meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, cel mai slab adversar care a venit în Gruia în acest sezon.Elevii pregătiţi de Andrea Mandorlini trebuiau să câştige şi partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ, din ultima etapă a turului, pentru a-i mulţumi pe şefi şi a termina prima parte a sezonului cu buzunarele pline. Alb-vişiniii, împinşi de la spate şi de frigul pătrunzător, au început avântat partida cu moldovenii, iar Sebastien Dubarbier putea să deschidă scorul în minutul şase, dar un fundaş al oaspeţilor a respins acrobatic de pe linia porţii. Inevitabilul s-a produs, însă, un sfert de oră mai târziu, atunci când Yssouf Kone a scăpat singur spre poarta lui Lipitor şi l-a învins cu un şut la colţul lung. După acest gol tot CFR-ul a rămas la conducerea meciului, însă, imprecizia din faţa porţii a făcut ca scorul să rămână 1-0 la pauză. La 10 minute de la reluare, acelaşi Kone are tot timpul din lume să-şi aşeze o minge în careul Ceahlăul, pe care o plasează la vinclul porţii moldovene pentru un 2-0 care a liniştit definitiv ostilităţile în Gruia. Astfel, după cel mai uşor meci din acest campionat, CFR Cluj mai adaugă trei puncte în clasament şi, dacă FC Timişoara se va împiedica, mâine, la Braşov, formaţia lui Andrea Mandorlini va începe returul de pe primul loc în clasament.