Vass: ANAF a primit 80.000 de informări privind veniturile din dobânzi ale românilor în UE şi Elveţia


Consilierul personal al premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass, a afirmat la Realitatea TV că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a primit 80.000 de informări cu privire la veniturile din dobânzi realizate de către persoanele fizice române în ţările membre UE şi în Elveţia.”ANAF a primit de la autorităţile fiscale europene 80.000 de informări cu privire la veniturile din dobânzi realizate de către persoanele fizice române în ţările membre UE şi în Elveţia. Verificările sunt în plin proces de derulare, nu facem procese de intenţie. În cazul în care nu sunt declarate Fiscului din România, vor plăti cu vârf şi îndesat”, a spus Vass.
Întrebată când au venit aceste informări, Vass a precizat că „în aceste zile”.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, în luna februarie, că Fiscul vizează, prin controalele sale, persoanele cu averi mari, care construiesc vile şi îşi cumpără maşini scumpe fără să poată demonstra de unde au banii.
„Persoanele care au averi foarte mari şi vor fi prezente în Topul 300 reprezintă grupul ţintă al ANAF” pentru controlul averilor, a spus Ialomiţianu la acel moment.

Related posts

Leave a Comment