Vacanţa ilegală a unui arădean: O lună la hotel la mare fără bani şi 500 de pachete de ţigări furate


Potrivit unui comunicat remis duminică de Poliţia Română, un arădean în vârstă de 39 de ani este cercetat pentru înşelăciune şi furt calificat. Acesta este suspectat că, între 2 şi 29 iulie, a beneficiat de serviciile de cazare şi masă ale unui hotel din Staţiunea Olimp, fără a achita contravaloarea acestora.Un bărbat din Arad a fost arestat, în judeţul Constanţa, după ce a înşelat reprezentanţii unui hotel din Olimp, unde s-a cazat timp de aproape o lună, spunând că urmează să plătească prin virament bancar, însă a plecat fără să achite contravaloarea serviciilor, informează Poliţia Română.
Potrivit unui comunicat remis duminică de Poliţia Română, arădeanul, în vârstă de 39 de ani, este cercetat pentru înşelăciune şi furt calificat. Acesta este suspectat că, între 2 şi 29 iulie, a beneficiat de serviciile de cazare şi masă ale unui hotel din Staţiunea Olimp, fără a achita contravaloarea acestora.
Arădeanul a prezentat date de identificare false la momentul cazării la hotel pentru a nu putea fi găsit ulterior, şi s-a recomandat ca fiind administrator al unei societăţi comerciale, urmând să facă plata serviciilor prin virament bancar. În realitate, anchetatorii au descoperit că societatea este dizolvată de doi ani, iar arădeanul nu a avut niciodată vreo calitate în cadrul acesteia.
Mai mult, în perioada în care a fost cazat la hotelul din Olimp, bărbatul a ridicat de la restaurantul hotelului 500 de pachete cu ţigări pe care nu le-a achitat, însă le-a revândut ulterior. Totodată, pe 28 iulie, a împrumutat de la o altă persoană un aparat de fotografiat, spunând că are nevoie să facă câteva fotografii autoturismului său pe care l-ar fi găsit avariat în parcare. Aparatul foto nu a mai fost restituit. În aceeaşi zi, falsul administrator de firmă a sustras dintr-un magazin aflat la parterul hotelului o pereche de papuci, în valoare de 1.000 de lei, spun poliţiştii.
În ziua următoare, respectiv pe 29 iulie, bărbatul a plecat din hotel, fără să anunţe la recepţie, fără să predea camera şi fără să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, plecând din unitate pe o uşă lăturalnică pentru a evita întâlnirea cu angajaţii. Prejudiciul total cauzat se ridică la valoarea de 28.866 de lei, acesta fiind recuperat parţial, reuşindu-se recuperarea aparatului foto şi a papucilor.
Pe 27 august, ofiţerii Biroului de Investigare a Fraudelor din Mangalia au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a suspectului, după care acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive. Parchetul a promovat propunerea poliţiştilor în instanţă, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 29 de zile.
În prezent, arădeanul este încarcerat în Centrul de reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa.

Related posts

Leave a Comment