Reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene au aprobat joi seară Planul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO). Decizia a fost luată în cadrul unei întâlniri la nivel înalt la Bruxelles. Planul de Cooperare Structurată Permanentă are ca obiectiv asumat integrarea comandamentelor militare, entităţilor din industria militară şi structurilor operaţionale a 25 de state membre ale Uniunii Europene.
Concret, la acest plan vor participa toate statele UE, cu excepţia Danemarcei, Maltei şi Marii Britanii. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia reprezentanţilor ţărilor europene. El a arătat şi necesitatea complementarităţii între Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană.