Al doilea vagon al garniturii a ieşit de pe şine din cauza uzurii căii ferate şi a gerului. Nu s-au înregistrat victime.Un tren personal în care se aflau 28 de călători a deraiat la ora 8:30 în judeţul Covasna. Al doilea vagon al garniturii a ieşit de pe şine din cauza uzurii căii ferate şi a gerului. Niciunul dintre călători nu a fost rănit.
”Nimeni nu a fost rănit. Trenul circula cu 60 de km/oră”, a declarat Liviu Pescăraşu, director general CFR Călători.
Călătorii trenului personal Braşov – Izvorul Olt, care a deraiat în această dimineaţă, au aşteptat două ore la o temperatură de minus 30 de grade înainte de a fi preluaţi de o altă garnitură.
Trenul se află între Malnaş Sat şi Bixad, iar traficul între Braşov şi Izvorul Olt este blocat.
CFR a anulat două trenuri accelerat pe relaţia Braşov-Siculeni şi retur din cauza personalului deraiat în Covasna, a declarat pentru NewsIn, directorul general al CFR Călători, Liviu Pescăraşu.
„Am luat legătura cu conducerea Regionalei Braşov şi mi s-a comunicat că au fost luate toate măsurile care se impun. La faţa locului s-au deplasat echipe ale Autorităţii Feroviare Române, de la CFR Călători şi CFR Infrastructură, care vor ancheta producerea incidentului”, a precizat Liviu Pescăraşu.