
Noua specie a fost identificată cu ajutorul scheletului unui copil, vechi de două milioane de ani, păstrat în stare bună într-o peşteră din Africa de Sud.Nouă specie de hominizi este situată pe scara evoluţiei între australopiteci şi primii oameni moderni, Homo habilis, potrivit telegraph.co.uk.
Scheletul a fost descoperit în apropierea oraşului Johhanesburg, de către antropologul Lee Berger, într-o zonă cunoscută de cercetători ca Leagănul Civilizaţiei. „Una este să găseşti o mandibulă cu câţiva dinţi şi alta e găseşti un schelet întreg”, a declarat Phillip Tobias, unul din cei trei experţi ce au descoperit, în 1964, specia Homo habilis.
Cercetătorii speră că scheletul le va oferi informaţii legate de modul în care se deplasau şi interacţionau aceşti oameni primitivi. „Dacă noul specimen este atât de complex şi oferă informaţii de calitate mai bună, toate celelalte modele existente vor fi revizuite”, a precizat paleontologul Kevin Kuykendall, de la Universitatea Sheffield.