Un polițist erou din Dej a salvat de la înec o tănără de 18 ani VIDEO

Un polițist din Dej a salvat o fată de 18 ani de la înec chiar în noaptea de Revelion, informează dejeanul.ro. Fata a încercat să se sinucidă, după ce a sărit de pe podul de peste Someș.
Unii dintre prietenii fetei au sunat la 112. Polițistul Marius Mecea, care este agent șef în cadrul Poliției Municipiului Dej, a ajuns la fața locului la două minute după tentativa de suicid. Nu a ezitat și a intrat în apa rece ca gheața a Someșului, pentru a o salva pe fată. Timp de 25 de minute, el s-a luptat pentru a o resuscita și pentru a o ține în viață pe fată, iar în acest interval cei doi s-au aflat în apele Someșului, până când la fața locului au intervenit pompierii dejeni, cu o barcă. Cei doi au fost în permanență în riscul de a intra în șoc hipotermic.

La finalul intervenției, fata a fost internată în Spitalul Municipal Dej, iar agentul Marius Mecea a plecat acasă. ”Am fost conștient că a intra în apă nu este benefic pentru sănătatea mea, dar era primordial să o salvez pe acea fată”, a spus polițistul erou.

Psihologii spun că întotdeauna de Sărbători, tentativele de suicid sunt mai numeroase, pentru că veselia generală accentuează depresia persoanelor singure.

Related posts

Leave a Comment