Un obiect descoperit în anul 1973, de câţiva muncitori care lucrau la o balastieră pe malul Mureşului, lângă Aiud, ce nu a putut fi identificat până în prezent, va fi prezentat în cadrul emisiunii ”Extratereştri Antici”, de pe postul TV, History Channel
Obiectul de aproximativ două kilograme, descoperit în urmă cu aproape 50 de ani a devenit sursă de teorii pentru cei pasionaţi de obiecte misterioase pe care le atribuie unor civilizaţii extraterestre care au vizitat pământul în urmă cu mii de ani. Cercetările ulterioare au arătat că obiectul ce seamănă cu un călcâi sau o cupă de excavaj este un aliaj compus din 90% aluminiu, staniu şi alte 11 materiale. În urmă cu 48 de ani, munictorii au scos de la peste 10 metri adâncime, trei corpuri, dintre care două erau asemănătoare, iar unul diferit.
Chemat la faţa locului, un specialist a identificat două corpuri ca fiind fosile, iar al treilea ceva ce semăna cu un topor din metal. Obiectele au fost duse la Cluj-Napoca pentru a fi analizate amănunţit. Specialiştii din Cluj au identificat două fragmente de os din scheletul unui mastodont, dar nu au putut identifica ce reprezintă a treia piesă în greutate de aproximativ 2 kilograme. Obiectul, lung de circa 20 de centimetri, lat de circa 12,5 cm şi gros de 7 cm, prezenta două goluri cilindrice, de diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părţii sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat.
Cercetările efectuate la Cluj au indicat că oasele găsite au aparţinut unui rinocer păros, animal care a trăit între perioadă cuprinsă între 10.000 de ani şi 80.000 de ani în urmă. Problemele au apărut atunci când s-a încercat datarea călcâiului de aluminiu.
(foto: Mediafax)