După ce a reuşit să obţină şase posturi de secretar de stat în ministerele conduse de PD-L, UDMR a mai obţinut, la întâlnirea liderilor Coaliţiei de luni, controlul a două dintre cele mai importante agenţii guvernamentale: Garda Financiară şi Garda de Mediu.Două agenţii, Garda Financiară şi Garda de Mediu, au trecut în zona de influenţă a Uniunii după ce liderii formaţiunii au renunţat la Agenţia de Plăţi şi la Investiţii în Agricultură (APIA), agenţie vânată şi de PD-L. Cedarea Gărzii de Mediu aduce cu sine şi o schimbare la nivelul conducerii: Silvian Ionescu, unul dintre protejaţii lui Traian Băsescu, în ciuda trecutului său în Securitate.
Administraţia Naţională Apele Române este altă instituţie din subordinea Ministerului Muncii pe care UDMR şi-a asigurat-o. După plecarea social-democraţilor de la guvernare, la şefia instituţiei Emil Boc îl numise pe Neculai Olaru, liderul PD-L Bacău.
La împărţirea eşalonului doi al puterii, Uniunea a cerut şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, unde îl avea deja instalat pe Marko Atilla. Împărţirea conducerii celor două aeroporturi naţionale a rămas, deocamdată, în suspensie.