
Politicienii ucrainenei susţin că România ar avea pretenţii teritoriale asupra Insulei Maican, element de frontieră în partea ucraineană.Ucraina şi-ar putea pierde din nou o parte din teritoriu, pentru că România are pretenţii teritoriale asupra Insulei Maican, a scris miercuri publicaţia ucraineană Segodnea, care spune că între Bucureşti şi Kiev s-a aprins o dispută teritorială în legătură cu această insulă de pe Dunăre.
„Încet, fără o declaraţie de război, vecina noastră România încearcă să ‘muşte’ „, scrie Segodnea, care acuză că, „după ce în urmă cu un an România a dat în judecată Ucraina pentru câţiva zeci de kilometri pătraţi de lângă Insula Şerpilor, din Marea Neagră (care are rezerve semnificative de petrol şi gaze), acum încearcă să emită din nou pretenţii teritoriale”.
Potrivit deputatului Ghennadi Zadirko, din Blocul Iulia Timoşenko, aceste noi pretenţii teritoriale se referă la o mică insulă nelocuită (cu dimensiunile de 1.500 de metri pe 800 de metri), care se află între oraşele Chilia şi Vilkovo şi constituie element de frontieră în partea ucraineană. Conform prevederilor dreptului internaţional, atunci când graniţa dintre ţări este situată pe un râu, ea se trasează pe şenalul navigabil, dacă părţile nu convin altfel. Şenalul navigabil, care se întinde între insula românească Babin şi insula ucraineana Maican, este însă blocat de noroi, circulaţia navelor realizându-se în prezent între Maican şi malul ucrainean.
Pe această bază, în urmă cu un an românii au vorbit pentru prima oară despre posibilitatea mutării graniţei, ceea ce ar presupune ca Maican să devină teritoriu românesc, scrie Segodnea.
Deputatul citat de publicaţia ucraineană spune că există şi un aspect economic, legat de Canalul Bîstroe. Dacă s-ar muta graniţa, coridorul navigabil ar deveni de uz general şi taxele încasate de Ucraina s-ar împărţi. „România nu are nevoie de o insulă, ci de Canal (adică de bani – n.r)”, a spus Zadirko. El a sugerat în final că Ucraina ar putea renunţa de bunăvoie la această insulă.
Ucraina nu are planuri de a-şi schimba linia de graniţă cu România pe Dunăre, a declarat miercuri, în replică, Ministerul ucrainean de Externe, scrie Kyiv Post.
Directorul departamentului pentru comunicare din minister, Oleg Voloşin, a declarat pentru Interfax-Ucraina că, în situaţia apărută în legătură cu insula Maican de pe Dunăre, Ucraina porneşte de la principiul neîncălcării acordului dintre Ucraina şi România din 2003, care stipulează inviolabilitatea frontierei.
„De aceea, partea ucraineană nu intenţionează să schimbe linia de frontieră în respectiva zonă şi toate chestiunile disputabile apărute din dorinţa părţii române de a face schimbări relevante vor fi discutate de serviciile de grăniceri, precum şi în cadrul întâlnirii din 27 aprilie dintre viceministrul ucrainean de externe, Konstantin Eliseev, şi secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe din România, Bogdan Mazuru”, a explicat oficialul ucrainean.
El a adăugat că Ucraina porneşte de la principiul că nicio parte a teritoriului ei nu poate fi confiscată de alt stat.