UBB mizează pe studenții străini. 900 de tineri peste hotare învață la universitatea clujeană în prezent

Universitatea Babeș-Bolyai a pus la punct o strategie de promovare prin intermediul căreia dorește să atragă mai mulți studenți străini. Universitatea clujeană, care este cea mai veche și cea mai mare instituție de învățământ superior din România, a început să creeze noi linii de studiu destinate studenților străini, iar tinerii din Uniunea Europeană vor beneficia exact de același regim de studiu ca și studenții români și vor avea inclusiv posibilitatea de a studia pe locuri bugetate, de a primi burse sau de a fi admiși în diferite stagii de pregătire.Universitatea Babeș-Bolyai are în prezent doar circa 900 de studenți străini, în condițiile în care doar la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” studiază peste 2.000 de tineri veniți din străinătate. Dintre studenții străini ai Universității Babeș-Bolyai, aproximativ jumătate studiază pentru scurtă vreme la Cluj, adică doar pentru un semestru sau două. Este vorba de studenții veniți prin intermediul unor programe precum Erasmus ori Atlantis. Conducerea universității clujene dorește să crească semnificativ numărul studenților străini, spune rectorul Ioan-Aurel Pop.

Una dintre facultățile care atrage tot mai mulți studenți străini este cea de Matematică – Informatică. Pentru a stimula acest interes, conducerea facultății a lansat deja o secție în limba engleză și va lansa una în limba germană, în această toamnă, spune decanul Adrian Petrușel.

Universitatea Babeș-Bolyai are linii autonome de studiu în limbile română, maghiară și germană, însă oferă studii și în limbile engleză și franceză. Paleta de studii pornește de la licență și ajunge la doctorat. Unele specializări sunt oferite în cotutelă cu universități de prestigiu din Occident, cum ar fi cea din Michigan sau cea din Marne – La Vallee.

Universitatea clujeană are în prezent între 45.000 și 50.000 de studenți, masteranzi și doctoranzi. Recrutarea de studenți străini va permite menținerea cifrelor de școlarizare, în condițiile unui declin demografic prelungit cu care se confruntă România. În Cluj-Napoca, mai recrutează studenți străini Universitatea de Medicină și Farmacie, cu linii de studiu în limbile română, engleză și franceză, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, cu linii de studiu în română, engleză și franceză, dar și Universitatea Tehnică, cu linii de studiu în limbile română, engleză și germană.

Related posts

Leave a Comment