Campioana României a pierdut şi al treilea meci cu BC Timişoara, 65-70 şi a ratat calificarea în finala campionatului.Misiunea lui „U” Mobitelco Cluj contra celor de la BC Timişoara era foarte dificilă, în condiţiile în care ardelenii trebuiau să câştige cele două meciuri de acasă pentru a mai spera la finală. Elevii lui Marcel Ţenter au condus cu 2-0 în partida din Sala Sporturilor „Horia Demian”, după care au fost nevoiţi să alerge permanent în urma timişorenilor. Aceştia au avut şi opt puncte pe tabela de marcaj, însă clujenii au revenit spectaculos şi, cu ceva mai mult de două minute rămase de jucat, au condus cu un punct, 63-62. Un coş de trei puncte al bănăţenilor a turnat plumb în picioarele clujenilor, care nu au mai putut reveni pe tabelă. Astfel, timişorenii s-au impus cu 70-65 şi au obţinut calificarea în finală, în timp ce clujenii aşteaptă să afle dacă vor mai juca meciurile pentru ocuparea poziţiei a treia, contra lui Gaz Metan Mediaş.