Echipa clujeană de handbal feminin a câştigat cel mai important meci din ultimele sezoane, 29-27 (13-15), contra multiplei campioane, Oltchim Râmnicu Vâlcea„U” Jolidon Cluj a produs, în faţa unei Săli a Sporturilor „Horia Demian” vulcanice, primul eşec al celor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea în întrecerea internă după mai bine de trei ani. Ultima astfel de „performanţă” a celei mai bune echipe de handbal feminin a României datează tocmai din luna februarie 2009, atunci când „galacticele” au pierdut pe terenul Rulmentului Braşov. Miercuri, la Cluj-Napoca, „U” Jolidon a bifat cea mai bună repriză din acest sezon şi, după pauză, a întors un deficit de două goluri, 13-15, pentru a se impune, în final, cu 29-27. Asta, după ce pe parcursul reprizei secunde campioana României, fosta finalistă a Ligii Campionilor şi, momentan, o formaţie aflată printre cele mai bune patru din Europa, a avut chiar şi patru goluri avans. Elevele lui Gheorghe Covaciu au întors soarta întâlnirii la mijlocul actului secund, atunci când vâlcencele nu au mai marcat câteva minute bune, în principal datorită paradelor portarului Viktoria Petroczi, iar gazdele au reuşit să aibă şi trei goluri avantaj pe tabelă. În cele din urmă, „U” Jolidon a reuşit să producă surpriza ultimelor trei sezoane şi se poate considera, într-o mare măsură, vicecampioană şi în acest sezon, pentru a treia oară consecutiv.