Târg de cadouri şi spectacole de Crăciun, la mall-ul din Gheorgheni

Clujenii aflaţi în căutarea darurilor de sărbători sunt invitaţi la mall-ul din Gheorgheni unde va avea loc un târg de Crăciun, dar se vor desfăşura şi spectacole susţinute de prichindei.
Evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă încep miercuri, 18 decembrie. Atunci se va deschide Târgul de cadouri şi decoraţiuni „Christmas Days”. Timp de o săptămână, la intrarea principală mall-ului, spiriduşii vor aduna cele mai frumoase sugestii pentru daruri aparte. Vizitatorii vor putea alege jucării şi articole pentru copiii de toate vârstele, dulciuri delicioase şi bunătăţi culinare, decoraţiuni deosebite, bijuterii şi alte articole cu dichis. Tot miercuri, de la ora 18.00, clujenii şi nu numai sunt invitaţi la un spectacol de colinde oferit de micii artişti din grupul Ministar. Prichindeii îi vor încânta pe cei prezenţi cu cele mai îndrăgite refrene de sezon, autohtone şi americane. Joi, 19 decembrie, de la ora 18.00, clubul Macarena va aduce spiritul sărbătorilor mai aproape de clujeni. Un mix de muzică şi dansuri tematice va anima atmosfera şi va oferi zâmbete publicului.

Related posts

Leave a reply

  • Default Comments (0)
  • Facebook Comments