
La rândul său, fondatorul companiei clujene EBS, care produce software de contabilitate pentru Guvernul Germaniei, dar și pentru Biserica Romano-Catolică ori cea Lutherană din Germania, și care, în același timp, asigură și servicii de pre-press pentru tipăriturile oficiale ale Comsiei Europene, Daniel Metz, s-a declarat încântat de faptul că va exista o anumită flexibilitate în pregătirea studenților. El a adăugat că, în prezent, EBS România a ajuns la 630 de angajați. ”Însă, dacă aș avea mâine posibilitatea să angajez 100 de informaticieni, aș face acest lucru imediat”, a spus Daniel Metz. El a adăugat că, în contextul în care, în primii ani absolvenții Facultății de Matematică – Informatică studiau patru ani pentru obținerea licenței, de la trecerea la ciclul de trei ani de studiu pentru licență și doi pentru masterat a observat o anumită scădere a pregătirii calității pregătirii. Și asta pentru că, în ciclul de licență, tinerii învață fundamentele meseriei, apoi ar urma, teoretic, specializarea în cadrul masteratului. ”Multe dintre masterate sunt după-amiaza, după muncă ori la fără frecvență, iar în alte cazuri tinerii nu mai fac masterat. Acest lucru înseamnă că specializarea lor trebuie să fie asumată de mediul economic și ne asumăm această specializare, însă nu cred că trebuie să ne ascundem nemulțumirea”, a spus Daniel Metz.