La Agenţia pentru Prestaţii Sociale din Cluj, funcţia de şef este împărţită de trei persoane: un director demis după ieşirea PSD de la guvernare, care şi-a recâştigat postul în instanţă, un director aflat în concediu medical, şi un director interimar, numit luna trecută. Ca totul să fie clar, în primăvară, funcţia ar putea fi ocupată de o a patra persoană, pentru că postul a fost scos la concurs.În octombrie, după ce social-democraţii au plecat de la putere, pedeliştii şi-au numit în funcţii proprii oameni. Directorul înlăturat a contestat demiterea în instanţă şi a obţinut un ordin judecătoresc care îi face dreptate, prin urmare s-a prezentat la serviciu.
Succesorul a fost numit în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată între timp neconstituţională, prin urmare proaspătul numit şi-a pierdut funcţia.
Cu o zi înainte să o părăsească, şi-a luat concediu medical. Consideră însă că victoria obţinută de predecesor în instanţă n-are nicio valoare.
Luna trecută, Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale a numit la Cluj al treilea director. Directorul acestei instituţii are salariul de 1.700 de lei, plus 40% indemnizaţie de conducere. Agenţia va organiza în martie un concurs pentru ocuparea postului.