O campanie pentru prezidenţiale cu mult turism electoral, asigurat de maşinile transportatorilor români. O spune preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu. Acesta spune că transportatorii romani au susţinut campaniile electorale cu sute de mii de euro şi că 70% din companiile româneşti fac donaţii în campania electorală.”Am dat microbuze, autobuze, am făcut turism electoral cât nu s-a făcut ever în România, transportatorii au susţinut financiar campaniile electorale cu zeci şi sute de mii de euro”, a declarat, la Realitatea FM, preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport Rutier, Augustin Hagiu.
Preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport Rutier spune că sectorul, al cărui reprezentant este, pompează cei mai mulţi bani în campaniile electorale şi solicită Guvernului „să dea înapoi celor care au susţinut ascensiunea politică ceea ce aceştia aşteaptă”.
Mai mult, acesta afirmă că donaţiile sunt „un fenomen de masă”, în condiţiile în care 60-70% dintre companiile româneşti dau bani către toate partidele, sub diverse formule mai mult sau mai puţin legale.
Nemulţumirile transportatorilor sunt legate de faptul că nu există o lege unitară pentru aceştia, statul nu asigură o concurenţă loială şi de imposibilitatea de a se efectua un transport european din cauza drumurilor nereabilitate şi a limitărilor de greutate impuse pe anumite sectoare.
Acestea sunt şi motivele pentru care 500 de operatori de transport rutier vor organiza, vineri, un miting de protest în faţa Guvernului.