Traian Băsescu a participat la ceremoniile prilejuite de Ziua Drapelului


Ziua Drapelului a fost serbată duminică la Cercul Mitar central din Capitală. La ceremonie a participat preşedintele Traian Băsescu, alături de ministrul Apărării.”Tricolorul are istoria lui. Până şi drapelul naţional al acestui neam s-a născut din frământări. (…) Suntem într-un moment de cumpănă în care solidaritatea este singura soluţie pentru ca o ţară să treacă de momentele dificile ce ni le rezervă viitorul. Iar singurul simbol care ne poate aşeza pe toţi la un lo9c este tricoloru”, a declarat duminică preşedintele Traian Băsescu.
„Adesea, dacă priveşti pe stradă, vezi oameni care trec pe lângă tricolor ca pe lângă un stâlp de iluminat. Este proba faptului că am uitat să avem în viaţa de zi cu zi ca punct de referinţă valorile noastre. Tricolorul trebuie purtat în suflet. Eu acolo îl port, este parte din sufletul meu”, a mai spus preşedintele.
În încheiere, Traian Băsescu le-a urat românilor „La mulţi ani”.
„Astăzi (duminică n.r.), de Ziua Tricolorului permiteţi-mi să le urez românilor la mulţi ani, să salut armata şi biserica, să salut pe fiecare român şi să-i doresc să-şi iubească simbolul naţional aşa cum el este iubit de orice cetăţean care-şi iubeşte tricolorul, care-şi iubeşte ţara”, a mai spus Traian Băsescu.
În Piaţa Tricolorului, în faţa Cercului Militar Naţional au mai fost prezenţi ministrul Apărării, Gabriel Oprea, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, dar şi mai mulţi oficiali militari.

Related posts

Leave a Comment