Topul pensiilor speciale este condus de foştii aviatori care primesc lunar, în medie, aproape 9.200 de lei.Ei sunt urmaţi de foştii procurori şi judecători, cu o pensie medie de aproape 8.600 de lei. Membrii Curţii de Conturi ocupă a treia poziţie în clasament, cu 5.400 de lei, urmaţi de diplomaţi, cu aproape 4.300 de lei şi parlamentari cu 3.600 de lei.
Foştii angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai Ministerului Apărării beneficiază de pensii lunare de aproximativ 1.500 de lei. Cea mai mare pensie de lux se regăseşte în rândul foştilor magistraţi şi este de peste 37.000 de lei. Un fost aviator beneficiază de o pensie de aproape 32.000 de lei, iar un fost diplomat, de aproape 16.200 de lei.
Din totalul pensiilor speciale, aproximativ 70 la sută reprezintă indemnizaţiile poliţiştilor şi ale militarilor. La acestea se adaugă peste 2.600 de pensii ale magistraţilor. Guvernul promite că toate pensiile speciale vor fi recalculate până la jumătatea anului viitor şi vor fi rearanjate după principiul contributivităţii. Militarii şi magistraţii se gândesc deja să dea statul în judecată, dacă vor rămâne fără pensiile speciale.