Începând cu viitorul an şcolar, tezele obligatorii ar putea fi eliminate, iar elevii vor avea o singură medie la final de an. Decizia s-ar fi luat în urma consultării specialiștilor la nivelul Ministerului Educației, după anunțul făcut de ministrul Sorin Cîmpeanu la finalul lunii martie.
Potrivit surselor Edupedu.ro, obligativitatea tezelor va fi eliminată de anul viitor școlar, iar elevii vor avea o singură medie la final de an.
O altă noutate ar fi că media anuală va fi încheiată dintr-un număr de note pe care fiecare profesor îl va decide pentru fiecare situație în parte, fără să existe un regulament de notare strict, cum este în prezent, au mai precizat sursele.
Deciziile urmează să fie adoptate în mod oficial prin modificarea ROFUIP – regulamentul de organizare a școlilor, așa că până la momentul apariției noilor reguli în Monitorul Oficial, informațiile prezentate pot suferi modificări.
Acesta ar fi, astfel, ultimul an în care se dau teze în mod obligatoriu. Ministrul Educației a declarat în urmă cu o lună că susține eliminarea obligativității tezelor, iar acest lucru urma să fie în analiză până la finalul lunii aprilie 2022, când urma, potrivit anunțului, să fie modificat ROFUIP.
„Renunțăm la obligativitatea unor teze care, din păcate, și-au dovedit, și o recunosc, inutilitatea. O recunosc eu, acela, care am susținut importanța lor, dar văzând rezultatele am înțeles că, din păcate, nu își mai ating scopul”, declara pe 30 martie Sorin Cîmpeanu.
„De ce am făcut această propunere de renunțare la teze? Am făcut-o, pentru că în anul școlar 2020-2021 am văzut că 53% din elevii României au luat note peste 8.50. (…) Primul semestru din acest an școlar ne-a arătat că nu este așa, pentru că după primul semestru notele peste 8.50, luând în calcul și tezele, procentul acestor note n-a mai fost 53%. A fost 60%, lucru care ne-a arătat că tezele, într-adevăr, am înțeles lucrul acesta, nu au relevanța scontată”, potrivit oficialului.
În privința notelor, acestea nu vor mai avea, potrivit surselor Edupedu.ro, un număr fix, în funcție de numărul de ore pe săptămână pentru disciplina respectivă, ci acest număr va fi stabilit de fiecare profesor.
Potrivit calendarului anului școlar 2022-2023, școala începe pe 5 septembrie 2022, este organizată pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe