Tarifele la parcările din zona I ar putea fi mărite

Preţurile parcărilor din zona ultracentrală a Clujului vor creşte. Anunţul a fost făcut de viceprimarul Dan Tarcea. Acesta nu a precizat cu cât vor creşte aceste tarife, pentru că va fi şi o dezbatere publică pe această temă.

Preţurile la parcările din zona centrală s-au dublat, deja, faţă de anul anterior. Este vorba despre preţurile din zona I a oraşului. Cel mai probabil, preţurile din zona II nu vor suferi modificări. În zona a doua vor fi menţinute şi abonamentele, care au fost eliminate în cazul străzilor din zona I.

Related posts

Leave a Comment