Tărâmul lui Zamolxe se ascunde la marginea Mărişelului, în Munţii Apuseni

Unul dintre cele mai pitoreşti locuri din Munţii Apuseni este Ţâcla Gavrii. Este vorba de o stâncă ce domină Defileul Răcătăului şi care, potrivit unei legende, este Tărâmul lui Zamolxe, adică locul unde acesta s-ar fi ascuns de oameni vreme de şapte ani. Ţâcla Gavrii este şi locul unde locuiesc urşii din apropiere de Mărişel, pentru că zona de bolovani şi stâncăraie este inaccesibilă oamenilor.

Read More

Bonţida, una dintre cele mai interesante destinaţii pentru turişti

Un mic sat din Valea Someşului Mic a devenit una dintre principalele atracţii turistice ale judeţului Cluj. Este vorba de Bonţida, sat în care turiştii sunt de câteva zeci de ori mai numeroşi decât localnicii. Secretul acestui succes este reprezentat de modul în care comunitatea locală a ştiut să promoveze cel mai important monument din Bonţida, castelul Banffy, care găzduieşte festivaluri precum Electric Castle sau Barock ori evenimente precum proiecţii din cadrul TIFF.

Read More

Eurobasketul umple Clujul de turişti. Încep să lipsească locurile de cazare

Marile competiţii sportive internaţionale găzduite de Cluj în acest an au stârnit interesul suporterilor. Deja, devine tot mai greu să îş găsească locuri de cazare în hotelurile şi pensiunile din oraş în perioada Eurobasketului şi a Campionatului European de Gimnastică Artistică.

Read More

Reprezentanţii ANAT vor să introducă noi instrumente pentru garantarea pachetelor turistice

Reprezentanţii patronatelor din domeniul turismului propun înfiinţarea unor noi instrumente de garantare a pachetelor turistice cumpărate de clienţii agenţiilor de turism. Printre acestea se numără şi crearea unui fond de garantare, alimentat şi administrat de reprezentanţii patronatelor.

Read More

Tururi ghidate gratuite în centrul municipiului Cluj-Napoca

Tururi ghidate gratuite, în centrul istoric al municipiului Cluj-Napoca. Acestea au menirea de a prezenta centrul turistic al oraşului într-o manieră atractivă și educativă, atât pentru vizitatorii municipiului Cluj-Napoca, cât şi pentru clujenii care doresc să-şi cunoască mai bine oraşul. Tururile sunt organizate începând cu data de 1 mai 2014 de Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Centrul de Informare Turistică, în parteneriat cu Asociaţia Cluj Guided Tours. Tururile ghidate gratuite vor fi organizate zilnic, în limba engleză, de la ora 11, respectiv 18. În fiecare sâmbătă de la ora 18 și duminică de la ora 11, turul va fi prezentat și în limba română. Locul de întâlnire pentru participanții la un astfel de tur ghidat este Piața Unirii, lângă ansamblul statuar Matei Corvin.

Read More

Cum devine Capra sau Turca suvenir pentru turiștii străini VIDEO

Obiectele tradiționale folosite de cetele de urători devin suveniruri apreciate de către turiștii străini care își petrec Anul Nou în România. Ei cumpără fluiere, biciuri ori clopoței, pe care le duc acasă drept amintire. Însă nu lipsesc nici buhaiuri ori capre sau turce, care sunt mai complicat de confecționat și, deci, mai scumpe. Mulți dintre vizitatori sunt impresionați mai ales de jocul caprei. Sătenii din Transilvania spun că se bucură de faptul că tradițiile lor sunt apreciate și de către oaspeții veniți de peste mări și țări.

Read More