Acord de cooperare academică între Universitatea Babeș-Bolyai și Academia de Studii Economice din Moldova

Cea mai mare universitate din România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a semnat un acord de colaborare cu cea mai importantă instituție de învățământ superior economic din Republica Moldova. Este vorba de Academia de Studii Economice de la Chișinău. Cele două universități vor colabora în domeniul academic, în cel al cercetării științifice și în cel al atragerii de fonduri europene. Acordul dintre Universitatea Babeș-Bolyai și Academia de Studii Economice din Moldova a fost semnat de cei doi rectori. Pentru rectorul universității clujene, Daniel David, acest acord deschide o nouă etapă în…

Read More

Clujul domină elita învățământului superior românesc

Clujul domină elita învățământului universitar românesc. Potrivit Metarankingului Național, realizat de Ministerul Educației, în baza evaluărilor internaționale, cea mai bună instituție de învățământ superior din România rămâne Universitatea Babeș-Bolyai. Alte două universități clujene se numără printre primele 10 instituții de educație superioară din țară. Universitatea Babeș-Bolyai rămâne cea mai bine clasată universitate românească. Tototdată, este universitatea cu cea mai îndelungată istorie, care începe în anul 1581, precum și cu cea mai mare diversitate culturală, cu cinci limbi de studiu: română, maghiară, germană, engleză și franceză. Universitatea clujeană se află în…

Read More