SURSE: Cum evoluează negocierile din interiorul PNL. O tabăra va primi postul de președinte al filialei județene, alta postul de ministru

Necesitatea unificării structurilor politice din PNL, rezultate în urma fuziunii PNL și PDL, au stârnit mari tensiuni. Fiecare tabără a încercat la Cluj să își impună reprezentantul drept președinte al organizației județene. Însă negocierile politice au fost complicate de faptul că în vechiul PNL existau trei tabere politice, formate din partizanii senatorului Marius Nicoară, cei ai consilierului județean Mihai Seplecan și cei ai fostului președinte al Consiliului Județean, Horea Uioreanu, în timp ce în PDL existau trei tabere, reprezentate de partizanii europarlamentarului Daniel Buda, cei ai senatorului Alin Tișe și cei ai fostului prefect, Florin Stamatian. Surse politice spun că liderii noului PNL discută o variantă de compromis referitoare la împărțirea puterii.Astfel, în acest moment, propunerea este ca dacă un politician provenit din PNL va primi postul de președinte al filialei județene a noului partid, atunci un politician provenit din PDL să primească mandatul de ministru care va reveni Clujului în eventualitatea în care PNL va forma Guvernul.

Există și informații care spun că una dintre variantele de lucru este aceea în care senatorul Marius Nicoară, provenit din PNL, va fi susținut pentru a fi președintele PNL Cluj, în timp ce senatorul Alin Tișe, provenit din PDL, va fi candidatul PNL pentru postul de ministru al Administrației și Internelor. Eurodeputatul Daniel Buda, provenit din PDL, ar urma să fie susținut pentru postul de președinte executiv al PNL Cluj, iar pe termen lung, la reînnoirea mandatelor membrilor conducerii Parlamentului European, ar putea fi susținut pentru a deveni vicepreședinte al acestui for, în locul Adinei Vălean, soția fostului președinte al PNL, Crin Antonescu. De asemenea, consilierul județean Mihai Seplecan, provenit din PNL, ar urma să devină secretar general al noului PNL Cluj și candidat la postul de președinte al Consiliului Județean.

În condițiile în care Emil Boc va rămâne în PNL, el ar urma să fie candidatul acestui partid la un nou mandat de primar al Clujului, dacă va dori acest lucru. Discuția referitoare la împărțirea posturilor din noul PNL mai presupune faptul că, dacă vor rămâne patru posturi de prim-vicepreședinte, ele vor fi împărțite pe din două între politicienii proveniți din cele două partide. Din fostul PDL, ar putea fi promovați în aceste posturi primarul din Turda, Tudor Ștefănie, și fostul prefect, Florin Stamatian. Din vechiul PNL ar urma să fie susținuți pentru posturile de prim-vicepreședinte deputatul Adrian Oros și primarul din Florești, Horea Șulea.

Deputatul Radu Zlati, europarlamentarul Norica Nicolai, dacă va rămâne în PNL, deputatul Elena Uioreanu, vicepreședintele Consiliului Județean, Horațiu Catarig, primarul din Gherla, Marius Sabo, și primarul din Huedin, Mircea Moroșan ar urma să fie vicepreședinți, alături de primari de comună, precum și de consilieri județeni.

Postul de prefect ar urma să revină unui reprezentant al fostului PDL, iar printre numele vehiculate se numără cel al fostului europarlamentar, Rareș Niculescu, iar postul de subprefect ar urma să revină unui reprezentant al fostului PNL, iar printre cei care ar putea primi acest post se numără Mircea Abrudean.

Discuțiile referitoare la împărțirea acestor posturi nu este încă decât o variantă de lucru.

Related posts

Leave a Comment