Un clujean șomer, în vârstă de 37 de ani, ar putea fi unul dintre cei mai periculoși hackeri. Surse judiciare susțin că el se numește Teodor Borș și că ar fi colectat ilegal date de pe 62.000 de carduri. Aceste date ar fi fost transmise altor interlopi, care ar fi sustras aproximativ 150.000 de euro. Același hacker este acuzat că ar fi atacat site-ul Administrației Prezidențiale.”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2010 – martie 2014, numitul B.S.T. a deţinut fără drept datele a 62.000 card-uri bancare unice, date care au fost obţinute în mod ilicit şi care permiteau, în urma accesării în mod neautorizat a unor sisteme informatice, efectuarea unor operaţiuni de retragere în numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronic sau a datelor de identificare care permit identificarea acestuia, date care urmau a fi folosite în vederea prejudicierii utilizatorilor reali.
De asemenea, există suspiciuni că, susnumitul a transmis în mod neautorizat către alte persoane un număr de 3449 de card-uri bancare unice, conţinând date de identificare ale unor card-uri bancare aparţinând unor utilizatori, date care au fost obţinute în mod ilicit. Ulterior, sumele de bani reprezentând contravaloarea datelor de card-uri bancare transmise de numitul B.S.T., în mod neautorizat, erau trimise prin intermediul Western Union sau Money Gram sus numitului sau numitei U.A., ori erau convertite în monedă virtuală, prin intermediul unor site-uri specializate în achiziţionarea şi tranzacţionarea monedei virtuale bitcoin, site-uri care asigurau anonimatul beneficiarului.
Valoarea monedelor virtuale deţinute de către B.S.T era transformată în monedă convenţională – USD sau Euro şi ulterior transferată în conturile acestuia deschise la bănci din România sau în conturile numitei U.A. Din aceste conturi, susnumiţii efectuau în mod repetat retrageri în numerar, folosind o parte din sumele de bani astfel obţinute în vederea achiziţionării de bunuri. Valoarea totală a sumelor de bani obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor identificate până la acest moment în cauză este de 643.564 lei”, spun procurorii DIICOT.