Studenţii performanţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, premiaţi

Conducerea Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca premiază în cadru festiv, în 14 iunie, studenţii care au participat la importante competiţii naţionale şi internaţionale şi au obţinut rezultate excepţionale. Este vorba despre echipele de studenţi din cadrul Facultăţii de Construcţii care au câştigat, pentru a treia oară, locul I la competiţia de construire a podurilor din paste făinoase precum şi echipa de studenţi din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare care a câştigat locul I la concursul naţional de programarea calculatoarelor „Sapientia”.

RECCS 2016 – World Championship in Spaghetti Bridge Building s-a desfăşurat în Ungaria, la Budapesta, în 26 mai 2016. Cele două echipe participante, Kamikse şi Mustang, formate din studenţi ai anului III ai specializării Construcţii Civile, Industriale şi Agricole din cadrul Facultăţii de Construcţii, sub coordonarea domnului Conf.dr.ing. Ferdinand-Zsongor Gobesz, îndrumător ştiinţific al cercului de cercetare studenţească pentru competiţiile de construire a podurilor din paste făinoase, au obţinut locul I, respectiv locul III la categoria „poduri”.

În acelaşi cadru festiv, va fi premiată şi echipa de studenţi a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare care a câştigat, ca şi în anii trecuţi, locul I la competiţia naţionala de programarea calculatoarelor „Sapientia”. Concursul s-a desfăşurat la Târgu Mureş şi a constat în rezolvarea unui număr de probleme de programare în timp de 5 ore. Locul I a calificat automat echipa pentru faza europeană a celui mai recunoscut concurs de programarea calculatoarelor, ACM.

Related posts

Leave a Comment