Competiţia SEEMOUS 2014 (South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students) desfăşurată la Iaşi, în perioada 5-9 martie 2014 a adus rezultate deosebite pentru studenții reprezentanți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Echipa formată din studenţi de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a câştigat o medalie de aur, două de argint şi două de bronz.Studentul Mircea Şuşcă din anul I a câştigat medalia de aur, în timp ce Florin Balint, anul II şi Vlad Suciu, anul I, au obţinut medalia de argint, iar Raluca Portase şi Horaţiu Florian, amândoi din anul I, medalia de bronz. Echipa participantă la această competiţie internaţională a fost pregătită de către domnul Conferențiar dr. matem. Vasile Pop, din cadrul Departamentului de Matematică al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
Concursul a reunit 99 de participanți aparținând unor universităţi din opt ţări. Din România, au participat studenţi din centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa.