Tot astăzi, la Cluj, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a luat parte la Herbstfest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane. Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord, Ludger Thol, a fost cel care i-a urat bun-venit Alteței Sale Regale Principelui Radu, care a ținut să îi cunoască personal pe toți cei prezenți în Salonul VIP al Herbstfest, apoi a vizitat cele câteva zeci de standuri ale expozanților. Alteța Sa Regală a anunțat și intenția de a organiza anul viitor misiuni economice în Germania, în Munchen și Sttutgart, pentru a-i pune în contact pe oamenii de afaceri transilvăneni cu cei care activează în cele două capitale de land.