Statul scoate la vânzare 15% din acţiunile Hidroelectrica. La ce sumă este estimată valoarea tranzacţiei

Oferta publică iniţială de vânzare de acţiuni ale statului la Hidroelectrica va avea loc în acest an, după amânări de mai bine de un deceniu. Statul speră ca această acţiune să aibă un succes asemănător cu cel avut la finele anului trecut cu Romgaz.Vânzarea unui pachet de acţiuni de 15% din Hidroelectrica va deveni realitate în 2014. În prezent, statul deţine, prin Departamentul pentru Energie, 80,05% din capitalul Hidroelectrica, iar restul sunt deţinute de Fondul Proprietatea, care are o participaţie de 19,94%. Hidroelectrica are un capital social de 4,475 miliarde de lei. Cum Fondul Proprietatea şi-a evaluat la două miliarde de lei pachetul de acţiuni deţinute la această companie, este de aşteptat ca aceasta să fie cea mai de succes ofertă publică iniţială de vânzare de acţiuni. Specialiştii estimează că valoarea tranzacţiei ar putea ajunge la 400 de milioane de euro. „Hidroelectrica va fi în mod evident cel mai important IPO al anului 2014, valoarea tranzacţiei urmând să fie în intervalul 300 – 400 milioane euro, dacă luăm în considerare un pachet de 15%, care ar urma să facă obiectul ofertei publice iniţiale”, a estimat Mihai Căruntu, şeful echipei de cercetare de piaţă de capital de la BCR, pentru Economica.net.
Potrivit ultimelor date oficiale, compania a înregistrat un profit net de 383 milioane de lei pe primul semestru al anului 2013, după ce în urmă cu un an a avut pierderi estimate la 2.023 milioane de lei, care au şi adus-o în insolvenţă. Băncile de investiţii şi companiile interesate de pachetul de 15% din Hidroelectrica pot să depună oferte până în 20 ianuarie.

Related posts

Leave a Comment