
Aproximativ 1.000 dintre ei au participat la dezvelirea statuii fostului mare jucător al echipei între anii 1939 şi 1956, Mircea Luca, cel care a mai fost şi antrenor, dar şi preşedinte al „şepcilor roşii”. Turnată în bronz şi cu o înălţime de aproximativ doi metri şi jumătate, statuia celui mai longeviv jucător al Universităţii a fost amplasată la intrarea principală de pe Cluj Arena, a fost realizată de către sculptorul Ilarion Voinea în două luni şi a costat aproximativ 70.000 de lei. La eveniment au fost prezenţi şi jucătorii de acum ai Universităţii Cluj, în frunte cu antrenorul Mihai Teja.