Consiliul Județean Cluj a decis preluarea spitalului din comuna Mociu și transformarea sa într-o secție exterioară a Spitalului de Recuperare din Cluj, aflat în subordinea autorităților județene. Hotărârea Consiliului Județean a fost adoptată ieri, iar astăzi a ajuns la Ministerul Sănătății.Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că bugetul Spitalului de Recuperare poate suporta costurile funcționării secției din Mociu, mai ales că aceasta va produce venituri prin intermediul serviciilor medicale pe care le va presta pacienților. De asemenea, consilierii locali din Mociu sunt de acord cu această variantă și resping planul Ministerului Sănătății, de a transforma spitalul în azil de bătrâni. Și asta în condițiile în care, pe teritoriul comunei, se află alte cinci azile de bătrâni, în timp ce cel mai apropiat spital se află la o distanță de 40 de kilometri. Transformarea spitalului din Mociu în secție exterioară trebuie aprobată și de Ministerul Sănătății, care nu a emis până acum vreo opinie oficială legată de această situație.
Related posts
-
Catolicii de rit latin intră în Triduumul Pascal: Papa Leon al XIV-lea celebrează primul său Paște ca Pontif Roman
Credincioșii catolici de rit latin au intrat azi, în Joia Mare, în Triduumul Pascal: o perioadă... -
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de...
