Situația renumărării voturilor nule de la secțiile din țară: Băsescu- 1.169, Geoană- 968

BEC a anunțat rezultatul de la renumărarea buletinelor nule de vot din țară, astfel că din cele 137.206, Traian Băsescu a recuperat 1.169, iar Mircea Geoană 968 de voturi. Până mâine la ora 15:00, mai rămân de numărat voturile anulate la secțiile din străinătate.Cel mai mare număr de buletine de vot nule, dar care validate în urma renumărarii, sunt în județul Dolj, unde candidatul social-democrat a pierdut 58 de voturi, în timp ce președintele în exercițiu a pierdut 50. Printre județele unde Băsescu este în avantaj față de Mircea Geoană, se numără Constanța, Călărași, Dâmbovița, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Timiș, Bihor, Alba (cu 15 voturi pentru el și 12 pentru Geoană). Candidatul PSD la funcția de președinte conduce la numărul de voturi nule, dar validate după renumărare, în județele Galați, Giurgiu, Iași, Teleorman, Argeș, Bistrița- Năsăud, Gorj și Hunedoara.

Un caz aparte este județul Vâlcea, unde cei doi candidați au avut fiecare validate câte 19 voturi.

În județul Cluj, Traian Băsescu a avut anulate 33 de voturi, cu 15 mai multe decât Mircea Geoană.

Related posts

Leave a Comment